În prima zi de şcoală, îndepărtându-se de drumul pe care mergea în fiecare zi, o fetiţă vede o vulpe. Total fascinată, fetiţa uită de orice teamă şi se apropie. Toată toamna fetiţa stă la pândă să vadă vulpea, uneori reuşeşte să o vadă pentru câteva secunde, alteori nu. Sosind iarna, fetiţa îşi rupe piciorul în căutarea vulpii şi este nevoită să stea 3 luni în casă. Dar la sosirea primăverii începe din nou căutările, doreşte din nou să îşi găsească vulpea. Astefel începe cea mai mare aventură din viaţa fetiţei. Merge pe urmele vulpii, îi descoperă vizuina, o urmăreşte, ajunge într-o grotă, chiar o ajută pe vulpe să scape de lupii care doreau să o ucidă. Cu timpul, vulpea devine prietenoasă şi chiar o lăsă pe fetiţa să o mângâie, să stea aproape de ea. Atât de mult se împrietenesc încât vulpea are curajul să urce în camera fetei, dar ea face cea mai mare greşeală, închizând uşa camerei. Vulpea se simte captivă, se sperie şi sare pe fereastră. Totuşi, nu moare, dar prietenia între cele două se rupe. Astfel, fata ajunge la concluzia că de aceea vulpile fug de oameni pentru că nu vor reuşi să fie niciodată prietene cu oamenii şi îşi accepta vină, că a confundat posesia cu dragostea şi astfel a speriat vulpea.